Dilema lui Darius [5]

Intr-un colt intunecat si indepartat stau niste cutii mucegaite in care sunt aruncate niste secvente ce i-au marcat viata, care desi el ar fi vrut sa fie asemenea unor monede pe linia ferata ele s-au dovedit a fi niste stabilopozi intr-o cada de plastic. Or fi ele puse la intuneric si departe dar mirosul de mucegai le face remarcate. Uneori, cand mintea lui se umple cu miros de vanilie si soare, aerul statut cu miros de antibiotic  acopera dulcele relaxarii.

Langa cutiile alea mucegaite mai is niste plase subrede, rupte pe alocuri din care se mai scurg  niste chestii cleioase, urat mirositoare si niciodata folosite. In ciuda scurgerilor constante plasele nu se golesc niciodata, tot timpu apare cate ceva ce sa le umple si de ceva vreme chestiile care intra in ele is tot mai bine mirositoare si curate, parca si cu un anume scop. Le poarta cu el tot timpu, poate ca intr-o zi ii vor fi de folos.

Pe langa toate astea mai is niste plicuri pe care el nu le vrea, nu are ce face cu ele dar ele tot sosesc si care nu fac decat sa-i piarda timpul sortandu-le si asezandu-le intr-o oarecare ordine care sa mentina culoarul si camera practicabile.

“Daca-mi fut un cap de stalpul ala ce patesc? Memoria e in lobul frontal si din cate stiu o lovitura serioasa o poate scurtcircuita si cu putin noroc nu va fi doar temporar. Hmmm, ori imi iese miscarea, ori raman in coma pe veci. Win-Win?! “